CE ÎNSEAMNĂ SĂ DEVII CONDUCĂTOR AUTO

Automobilul devine, pentru din ce în ce mai mulţi români, mai mult decât o necesitate. Nevoia permanentă de mişcare face ca orice activitate să fie direct sau indirect legată de automobil. Noţiunea de “maşină a familiei”, pentru care era suficient ca un membru al familiei să deţină permis de conducere, pierde teren în faţa noţiunii de “maşină personală”, uneori chiar personalizată, cel puţin prin numărul de înmatriculare.

Numărul de autovehicule a crescut permanent începând din anul 1990, astfel că s-a ajuns ca la sfârşitul anului 2022 în România să existe aproape 10 mil. autovehicule înmatriculate, din care cca. 8 mil. autoturisme; dintre acestea, cca. un sfert sunt înmatriculate în Bucureşti. Infrastructura rutieră a evoluat foarte puţin în această perioadă, rămânând, practic, aceeaşi cu cea din anii ’90.

Din acest motiv traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în special în localităţile urbane, capacitatea drumurilor, şi aşa redusă, fiind diminuată de autovehiculele care staţionează. La sfârşit de săptămână ori în sezonul estival circulaţia pe drumurile care duc către staţiunile montane sau către litoral este de-a dreptul un calvar.

Iată de ce conducerea autovehiculului devine o activitate din ce în ce mai complexă în perioada actuală, ceea ce presupune o pregătire de înalt nivel a viitorilor conducători auto dar şi o continuă perfecţionare a pregătirii conducătorilor auto existenţi.

Conducerea autovehiculului reprezintă o opţiune pentru orice persoană care îndeplineşte condiţiile de vârstă minimă prevăzute de lege pentru fiecare categorie de autovehicule şi care este aptă din punct de vedere medical şi psihologic să conducă autovehicule pe drumurile publice (nu includem aici persoanele care nu au sau au pierdut acest drept din motive de cazier judiciar). Opţiunea este valabilă până în momentul în care a decis să devină conducător auto şi, pentru aceasta, s-a integrat într-o formă de pregătire organizată (şcoală de conducători auto sau instructor auto autorizat). Din acest moment trebuie să acorde o atenţie deosebită pregătirii teoretice şi practice, să aloce timpul necesar pentru aceasta şi să conştientizeze responsabilitatea pe care o presupune exercitarea activităţii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice.

Obiectivul pe care trebuie să şi-l propună este acela de a deveni un bun conducător auto şi nu acela de a obţine permisul de conducere, care este un obiectiv minimal, în fapt o consecinţă a obiectivului principal.

Pregătirea viitorului conducător auto începe cu pregătirea teoretică, bazată pe studiu individual aprofundat, dezbateri în cadrul orelor de legislaţie rutieră şi verificarea periodică a cunoştinţelor cu ajutorul testelor tip grilă. Urmează pregătirea practică, respectiv conducerea autovehiculului în condiţii de trafic real sub supravegherea şi îndrumarea instructorului auto, în cadrul căreia se formează deprinderile şi îndemânarea necesare conducerii autovehiculului.

Eficienţa pregătirii practice este maximă doar atunci când cursantul dispune de un bagaj de cunoştinţe teoretice solid, care îi permite să acţioneze totdeauna corect în raport cu situaţiile concrete din trafic.

Cunoştinţele teoretice pe care trebuie să le aibă viitorul conducător auto se referă la :

– reglementările privind circulaţia pe drumurile publice (codul rutier);
– conducerea preventivă a autovehiculului;
– controlul şi întreţinerea autovehiculului (noţiuni elementare de mecanică);
– conducerea ecologică a autovehiculului;
– reglementările specifice în domeniul transporturilor rutiere (numai pentru categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1, D1E);
– măsurile de prim-ajutor în caz de accident.

Odată dobândite aceste cunoştinţe, lucru dovedit în urma testului susţinut la încheierea ciclului de pregătire teoretică, se poate trece la pregătirea practică, partea cea mai atractivă a procesului de pregătire, mult aşteptată de majoritatea cursanţilor. În cadrul acestei forme de pregătire, odată cu deprinderile, se formează şi stilul propriu de conducere a autovehiculului, care este de dorit să fie unul preventiv, bazat totdeauna pe decizii corecte.

Atenţie! Deprinderile formate trebuie să fie cele corecte, întrucât o deprindere greşită este foarte greu de corectat ulterior.

Programa minimală de pregătire practică înseamnă 15 şedinţe de conducere auto, fiecare şedinţă având 2 ore didactice (2 x 50 minute) dar deprinderile şi îndemânarea necesare efectuării operaţiilor specifice conducerii autovehiculului trebuie să se formeze până cel târziu la cea de-a 13-a şedinţă, ultimele 2 şedinţe fiind rezervate recapitulării şi pregătirii probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere. Recomand ca între şedinţele de conducere auto să nu fie un interval mai mare de două zile.

Dacă pregătirea viitorului conducător auto se efectuează la nivel ridicat şi cu maximă responsabilitate, succesul la examenul pentru obţinerea permisului de conducere este aproape garantat. Pregătirea nu se încheie însă odată cu obţinerea permisului de conducere ; ea trebuie perfecţionată pe o perioadă de un an de la data obţinerii permisului de conducere, timp în care conducătorul auto, în conformitate cu prevederile codului rutier, va aplica pe parbrizul şi luneta autovehiculului un semn distinctiv (un disc de culoare galbenă având în interior semnul exclamării). Acest semn are rolul de a aduce la cunoştinţa celorlalţi conducători auto că au un “coleg” cu mai puţină experienţă şi îndemânare, care trebuie ajutat şi protejat să se integreze în trafic atunci când se află într-o situaţie mai dificilă.

Necesitatea perfecţionării pregătirii conducătorului auto începător se justifică cel puţin din următoarele motive :
– în perioada de pregătire anterioară obţinerii permisului de conducere nu a avut posibilitatea să circule pe toate categoriile de drumuri (accesul pe autostrăzi este interzis prin reglementări rutiere);
– nu a circulat cu viteză mai mare de 50 km/h deoarece pregătirea practică se efectuează, în general, în interiorul localităţilor;
– nu a circulat niciodată singur;
– nu a avut posibilitatea să circule în toate condiţiile meteo-rutiere posibile (drumuri cu aderenţă scăzută – acoperite cu polei, gheaţă, zăpadă – sau carosabil deteriorat, vizibilitate redusă cauzată de ceaţă, ploaie torenţială sau ninsoare abundentă);
– nu a întâlnit toate categoriile de participanţi la trafic : pietoni care circulă pe partea carosabilă în grup sau individual, biciclişti, conducători de vehicule cu tracţiune animală, conducători de animale izolate sau în turmă;
– nu s-a confruntat cu deficienţe în funcţionarea autovehiculului.

Din aceste considerente recomand ca în primele parcursuri conducătorul auto să fie însoţit de o persoană cu experienţă în conducerea autovehiculului iar viteza de deplasare să fie moderată, trecerea la valori superioare ale acesteia făcându-se treptat, fără a depăşi, în nici un caz, limita maximă permisă de lege. De asemenea, conducătorul auto trebuie să fie convins permanent, în timpul parcursului, că are control total asupra autovehiculului.

După trecerea acestei perioade, în care trebuie să se fi adunat măcar câteva mii de kilometri parcurşi, conducătorul auto este în măsură să aprecieze mai realist circulația rutieră cu toate particularitățile ei și să înțeleagă pe deplin care este cu adevărat responsabilitatea sa în cee ace privește conducerea autovehiculului .

Ing. Vasile Cărăbişi
profesor de legislaţie rutieră şi
instructor auto